Promoția 1986 · XII A Sinteza

Întâlnirea

Sâmbătă dimineață, la fostul nostru liceu. Aceeași clădire, săli renovate, aceiași oameni.

Data: Sâmbătă, 3 octombrie 2026
Ora: 10:00
Locul: Liceul „Sinteza” Oradea (fostul Liceu de Chimie Industrială) · parter, amfiteatrul de Fizică
Clasa: a XII-a A, promoția 1986
Diriginta: prof. Maria Popa, biologie
Absolvenți: 36 în 1986, profil chimie

Prezent! Ne-am așezat din nou în bănci, de data asta fără ghiozdane, dar cu flori, poze vechi și multe povești.

La catedră am ascultat-o pe doamna dirigintă, prof. Maria Popa, cu aceeași energie pe care o știam de la orele de biologie. Am râs, ne-am amintit de ore, de colegi și de profesori, și am făcut poze ca să nu mai așteptăm alți 40 de ani.

Mulțumim celor care au organizat și tuturor celor care au venit, unii de departe.

Gânduri după întâlnire

Rânduri scrise de colegi după 3 octombrie. Dacă vrei să scrii și tu câteva, trimite-le în grupul clasei și le punem aici.

Marius Perneș

Adevăr sau provocare?

Mai știți acest joc din copilărie? Cei care l-ați jucat sau l-ați „gustat”. Ei bine, pentru mine ziua de 3 octombrie 2026 a fost o zi de acest gen. Pentru că a fost întâlnirea cu foștii colegi de liceu și cu d-na prof. Popa Maria, diriginta. Au trecut 40 de ani. Cu unii m-am mai întâlnit, dar cu alții deloc. Și categoric eram de-a dreptul nerăbdător să-i întâlnesc. Mi-am pus zeci de întrebări imaginare, zeci de presupuneri. Dar aveam o mare provocare. Cum ajung la liceu e simplu. Dar cum o să intru? Cum trec de veșnicul meu inamic: treptele. Nu are sens să mă mint singur că le trec. Dar… Dar orice ar fi, am spus:

„Tună, fulgeră, cade cerul sau luna, eu tot mă duc măcar în fața școlii să-i văd, să-i întâlnesc!”

Și am ajuns. Da… Zâmbesc, pentru că în zeci de ani s-au schimbat lucruri. Poarta și ușa de intrare, largi și deschise. Treapta, superbă, pentru că nu mai există cu desăvârșire, iar în locul ei era un drum dreeept, lin, pavat ca pentru președinți.

Și am intrat. Și când am ajuns, strigătele de bucurie ale colegelor au explodat la propriu când m-au zărit. Am zâmbit și m-am simțit onorat. E tare dificil să exprim în cuvinte bucuria revederii. Trebuie să menționez că am fost o clasă extrem de legată. Una poate de modă veche, cu prietenii simple, sincere, autentice. Cu devotament liber exprimat, cu empatie și suport în și din orice direcție.

Aveam emoții pentru momentul revederii doamnei diriginte. Să o văd, dar mai ales știam că timpul nu iartă niciodată nimic și își cere fără nicio jenă tributul. Dar, spre marea mea ușurare și bucurie, am redescoperit aceeași femeie clară, simplă și directă în exprimare, aceeași coerență, cu nimic știrbită de cei 40 de ani. Doar pecetea timpului exista pe păru-i alb. Dar ochii, gândul și cuvântul erau acolo, neatinse. Și m-am simțit mândru. Mândru să o văd, mândru să o reascult, mândru că am avut această șansă.

Fiecare dintre noi a primit din partea dânsei o carte. Aștept să o citesc. Fiecare dintre noi a primit din partea dânsei un cuvânt dedicat. Iar fiecare dintre noi a rostit, pe rând, cuvinte despre el, despre viață, despre noi.

Și în acest mod toți ne-am adus tributul, cu simplitate, bucurie și onestitate, pentru:

Adevăr și Provocare.

Alternativa a dispărut de tot de data aceasta.

Codruța

În banca a doua

În banca a doua, rândul de la geam
E un crâmpei din viața mea.
În banca a doua locul meu era
Și-oriunde-aș fi, cât voi trăi, nu-l voi uita!

40 de ani? Nici nu îmi vine să cred! Mă uit în jurul meu… Darie este el însuși adult, cei dragi nu mai sunt, firele albe de păr confirmă numărătoarea.

A fost o întâlnire… cât pentru trei anterioare pe care, din nu știm ce motive, nu le-am organizat. M-am bucurat de fiecare îmbrățișare, de fiecare zâmbet, de fiecare poveste dezvăluită, toate emoționante, chiar dacă unele mai dureroase și triste. Au fost mărturii de credință, lecții despre răbdare, confesiuni.

Am depănat amintiri și am realizat ce generație, ce promoție minunată suntem. Valorile primite ne-au dus, pe fiecare, acolo unde ne-am găsit împlinirea și fericirea.

Mulțumesc, dragi colegi.
Mulțumesc, stimată doamnă dirigintă!

Galerie

Întâlnirea, în ordinea în care s-a petrecut. Apasă pe o poză ca să o vezi mare; cu săgețile treci la următoarea.

Mai urmează fotografii. Dacă ai poze de la întâlnire, trimite-le în grupul clasei și le adăugăm aici.

Atunci, în 1986

Tabloul de absolvire al clasei a XII-a A: profesorii pe pagina din stânga, noi pe pagina din dreapta, iar la mijloc spirala ADN a profilului de chimie.

Tabloul de absolvire 1986 al clasei a XII-a A, Liceul de Chimie Industrială Sinteza Oradea — Motto-ul de pe tablou

Ni-e tinerețea clocot și avânt
Și pași-n zbor spre-naltul cer ne cheamă,
În viață vrem s-avem și noi cuvânt
Și vom păși-nainte fără teamă.

Banchetulvara lui 1986

Din anii de liceu1982 – 1986

Catalogul

Absolvenții clasei a XII-a A, promoția 1985 – ’86, și profesorii care ne-au dus până la bacalaureat. Le mulțumim!

Absolvenți ·

Diriginta

prof. Maria Popa

biologie

Profesori

Maiștri instructori

Luminița Brezoi
Mădălina Pascu

Poza de grup a clasei a XII-a A cu doamna dirigintă Maria Popa, în curtea liceului, 3 octombrie 2026 — Toți, în curtea liceuluiClasa a XII-a A și doamna dirigintă Maria Popa · 3 octombrie 2026

Aceeași clasă, după 40 de ani

Ne-am adunat în curtea liceului ca odinioară, în pauza mare: unii mai grăbiți, alții mai emoționați, toți cu aceeași întrebare în priviri: „Mă mai recunoști?”. Ne-am recunoscut. Nu după chipuri, pe care timpul le-a schimbat cu răbdare, ci după râs, după gesturi, după felul în care ne strigam pe nume.

În iunie 1986 plecam de aici cu diploma în mână și cu toată viața în față. Am luat-o fiecare pe alt drum, în alte meserii, cu alte bucurii și alte încercări. Am crescut copii, ne-am luat rămas-bun de la cei dragi, am căzut și ne-am ridicat. Și totuși, pe 3 octombrie 2026, ceva ne-a adus înapoi în același loc, lângă aceeași doamnă dirigintă. Ne-a privit ca atunci, cu aceeași căldură și aceeași exigență, iar pentru câteva ore am redevenit elevii clasei a XII-a A.

Am fost elevi la profil chimie. Am învățat atunci despre legăturile care țin moleculele laolaltă. Abia acum am înțeles că cea mai trainică legătură am format-o chiar noi, între noi: una pe care nici distanța, nici anii n-au reușit s-o desfacă.

Fotografia aceasta nu arată doar oameni zâmbind în soarele de toamnă. Arată o promisiune ținută. Arată și locurile celor care n-au putut veni, pe care i-am purtat cu noi în fiecare poveste spusă în bănci.

Pe tabloul nostru de absolvire scria că „vom păși-nainte fără teamă”. Am făcut-o, fiecare în felul lui. De acum înainte vrem să pășim împreună.

Ne revedem, dragi colegi. Și nu peste încă 40 de ani.

„Nu sacrifica ceva ce îți dorești foarte mult…”

scris pe flipchart, în sala unde ne-am întâlnit